vineri, 4 martie 2011

Cap 6. Baiatul încuiat

         O privi lung, cu o secundă mai mult ca de obicei.Ea avuse timpul necesar a realiza că acel conflic minor cere se iscase datorită faptului că făcuse exces de zel, avea să  se lase cu urmari, deşi nu ştia ce ar fi putut fi, simţi că ceva nu era în regulă.
         Deodată tânarul , pe care ea tot timpul de când îl ştia se arătase a fi o persoană politicoasă, care nu avusese niciodată vreo dispută în contradictoriu cu careva din personalul cu care lucrau, care era un tip căruia nu îi putea reproşa niciodată nimic, scosese în mai puţin de o secundă un pahar cu un lichid, pe care nu îl văzuse mai înainte să îl fi avut în mână, apoi o stropi fără a scoate un cuvânt, doar privirea îi rămase fixată asupra ei. În mâna cealaltă apăru un chibrit, pe care îl aruncă asupra ei.
         Ţipă din toată fiinţa.Timpul parcă se deformase, de parcă  s-ar fi oprit în loc.Văzu în timp ce ţipa cum flăcările o cuprind, simţi cum pielea feţei i se încălzşte până peste limita a ceea ce a simţit vreodată, şimţi cum pielea o strângea de parcă era sub un costum de scafandru care i se micşora din ce în ce mai mult, apoi carnea îi explodă din interiorul costumului, iar gazele pe care corpul ei le emana făcuseră ca flacările să se facă din ce în ce mai mari.
           Simţea o durere pe care niciodată în cele mai aprige coşmaruri pe care le avuse nu o simţise, de fapt era ceva ce mintea ei nu putea crede că ar fi existat. Se întreba, cu puţinul strop de luciditate care îi mai rămase, dacă nu cumva era cuprinsă de multmediatizatul "foc al iadului", despre care se vorbea atât.
           Nu ştia de când ardea, pierduse noţiunea timpului, dar realiza cel puţin trei lucruri. Totul în jurul ei se opri, de parcă imaginea ar fi îngheţat pur-si-simplu, ea ardea încontinuu, şi dacă se putea crede, durerea era din ce în ce mi profundă, de parcă o dureau locuri din trupul ei pe care nu le conştentizase niciodată.
             Deodată, totul se termină la fel de brusc cum apăruse, flăcările despăruseră, iar durerea se retrăgea progresiv.
             Căzu în genunchi, cu mâna agătânduse de cel care era în faţa ei, şi totul din jurul ei se amima, şi intrase pe fagaşul normal.
             Văzu tânărul din faţa ei care o întrebă daca totul este O.K. şi dacă s-a lovit când picase în genunchi, şi...îi oferi acelaşi pahar cu lichid al cărui conţinut acesta îl aruncase pe ea. Refuză paharul, apoi ridicându-se şi aruncând o privire de groază, încercă să pună o distanţă cât mai mare între ea şi tânarul acela sadic.
            Niciodată nu mai venise la lucru, nici măcar nu îşi dăduse demisia, dispăruse pur şi simplu fără a lăsa vreo urmă despre ea.

                                                               **

          Toată lumea îi spunea Olimpicul, deşi niciodată nu cucerise ceva atât de notabil pentru a da un motiv pentru porecla sa. Adevărul era că obţine note bune, chiar la câteva discipline se descurca destul de bine, dar...mai era până departe.
          Locuia cu mama sa, şi de cînd se stia nu stătuse mai mult de un an în aceiaşi locuinţă. deoarece aceasta îşi schimba destul de des locul de muncă, dintr-un cartier în altul, apoi în alt oraş, urma altă ţară, etc. şi nu ştiu cum se facea, că mereu avea aceiaşi poreclă, asta poate fiindcă până şi mama lui se obişnuia să îi spună aşa când îl striga.
        Avea 20 de ani, nu dăduse la un colegiu deoarece mama sa nu îşi permite să îl ţină, iar el abia voia să scape de scoală pentru aşi găsi un job să simtă că este pe picioarele sale.
        Era de trei luni angajat de probă la un "fast food" când şefa lui  îi făcu plata pentru luna ce trecuse şi nu îi daduse toţi banii care ar fi trebuit, deoarece chipurile făcuse o gafa, iar un coleg binevoitor o anunţase pe aceasta şi îi opri banii pe o zi de muncă. deşi câştigase în plus, deoarece
 avusese nişte bonificaţii, totuşi, se gândi că nu era cinstit cum procedase tipa, mai ales ca acel eveniment se întâmplase cu vreo luma mai înainte şi...nu i se reproşase sau i se comunicase că avea să îl coste.
        Mama sa nu muncea în acel moment, şi nu avea nici un venit de pe urma ei, de câteva luni, iar treaba nu era nicidecum pe roze.El contase pe acei 150 de lire, dar...deşi nu se manifestase, totusi "luase foc" când aceasta îl anunţase, şi poate dacă nu ar fi fost incidentul acela în care sefa lui căzuse din picioare, poate că ar mai fi urât+o înca vreo câteva zile, până avea să îi treacă.
                      El nu se certa niciodată cu nimeni, nu neapărat că încerca să îşi facă prieteni, dar devenise deschis, extrovertit dacă se simţea în largul său, deşi la origine era un tip tăcut, închis în sine, dar în prezenţa unui prieten se confesa, contriuiau discuţii, etc.
                     Dar cănd îl supăra careva şi nu avea un prieten lângă el, era mai rău, deoarece în imaginaţia sa se răzbune în fel-şi-chip, lucru care îi dădea o stare de disconfort, deoarede căteva zile se gândea doar la acest lucru.
                     Observase un lucru care nu era deloc de neglija, acela că de căte ori era suparat pe o persoană, aceasta în următoarele zile, avea momente grele, de genul, se accidenta la un meci de fotbal, sau un acident de maşină. sau lua bătaie de la careva.
                  Căt era elev nu dăduse importanţă acestor fapte, deoarece era foarte normal ca o persoană să se accidenteze, deoarece erau adolescenţi, iar aceştia erau destul de agitaţi, iar orasele Londrei erau destul de dure, şi asta nu doar la nivelul lor de  vârstă.
                 În urmă cu doi ani, o gaşcă de trei tipi îl tâlhăriseră luându+i câterva zeci de lire, ceea ce a însemnat câteva zile fără pachet la scoală.După o săptămână primi din nou bani de buzunar şi îi trecuse
 durerea loviturilor primite, dar aflase deloc surprind ca trei tipi fuseseră tâlhariţi de o bandă şi bătuţi crâncen de erau în spital  într+o stare destul de garvă.
                Întâmpător avuse treaba la spital şi la fel de întâmplător identificase pe cei trei agresori, care fuseseră daţi exemplu drept victime ale gaştilor de cartier.Atunci gândi că fiecare peşte mânâncă un peştisor, iar alt peşte mai mare îl mănâncă pe acesta.
               Deşi îi văzuse pe agresorii lui, nici o secundă nu îi trecuse prin cap să îi denunţe, iar asta nu deoarece ar fi considerat că primiseră ce au cules, ci pur şi simplu că aşa era felel său, nu era un tip pârîcios.
               Dar după vreo două coincidenţe, începuse să îşi pună semne de întrebare, de ce se întâmplă de fiecare dată  ca tipii care îi greşesc  şi el se enervează pe ei, li se întâmplă lucruri care le aduce durere mult mai mare decât a lui.
              Îl mai supărase câte un vecin sau o vecină. dar niciodată nu li se întâmplase ceva rău, dar, nici el nu fusese supărat pe ei deloc, de parcă vorbele lor nu l'ar fi atins, deci...
             Cu o jumătate de an mai înainte, ajunse la o concluzie logică, chiar dacă nu experimentase în mod intenţionat, că este o legătură între duşmanii lui naturali şi pedepsele lor ulterioare.


                                                ****


         Avea um motiv de îngrijorare care nu era deloc de neglijat, acela că trecuse trei luni de când făcuse contractul, iar în acea zi trebuia să primească rezultatul dacă avea să rămână acolo, sau să îl concedieze, mai bine spus să nu il prelungească.
                 Nu avea motive totuşi să se îngrijoreze, asta deoarece era nevoie de postul sau, iar el fusese exemplar în ceea ce făcuse, reproşîndui+se doar acea scădere din salariu ce avuse loc cu două săptămâni mai devreme.
                Dar, nu putea să nu pună la socoteală şi posibilitatea că ar rămâne fără locul acela de lucru, pe  care îl obţinuse relativ greu, căci erau timpuri de criză, iar pregătirea sa era cu totul alta.
               Pe tura lui lucrau şapte persoane , iar el nu lucrase niciodată în tura cealaltă. Aşa că se îndreptă , după ce terminase tura în biroul noului sef, care era cel de pe cealaltă tură, deoarece nu se numise oficial pe alcineva de la plecarea bruscă a...sefei lui.
             --Bună ziua John dragă,ia un loc.Cred că ştii de ce te-am chemat aici.Nu se mai poate continua în acest fel. Am făcut un vot cu cei din turul tau, căci eu nu te cunosc prea bine, nu ai lucrat cu mine, aşa că eu doar reprezint mulţimea şi societatea comercială. Toţi cei de pe turul tau au votat împotriva ta, doar o abţinere.Imi pare rău, nu pot face nimic, căci tu esti cel care lucrează cu ei.Mult succes mai departe, încearcă la alte locaţii ale noastre, îţi pot da eu câteva adrese unde poţi depune C.V.ul. Ai aici plicul...
           --Nu ştiu de ce au votat aceştia aşa, dar aţi putea să mă schimbaţi pe tura dumneavoastră, şi să daţi pe un altul pe această tură.
              Seful se uită pe  sub ochelarii săi cu ramă groasă. şi John putu să îi vadă rotiţele care i se mişcau un cap, anticipă răspunsul, şi intuia că acest angajat nu era deloc familiarizat cu arta discuţiilor, neştiind cum să concedieze un om, iar concediatul să îi şi mai mulţumească.
           --A, nu se poate, am vorbit deja, şi nimeni nu a fost de acord.
               John se ridică, ştia că bătalia era pierdută, dar nu voia să se lase cuprins de disperare sau de nervi.Spusese doar atât.
              --Mama mea va fi tare bucuroasă.Sunt singurul întreţinător al familiei.
               --Lasă, lasă că vei trece peste asta spuse tipul care nu avea mai mult de 22 de ani, şi urma unui zâmbet îi inveseli faţa.
             --Nui aşa că această negociere a fost un success pentru...tine? Sunt singurul din viaţa ta pe care l-ai dat afară.Şi voi fi ...şi ultimul.
              Zâmbetul celuilatl îngheţă pe buze.Cred că i se făcuse frică pentru siguranţa sa.
              Lui John îi trecuse prin cap să îl lovească, şi asta nu fiindcă îl concediase ci deoarece îl simţise ca se bucurase pentru ceea ce făcuse.
              Şi-a luat schimburile şi a ieşi mulţumind celorlaţi pentru voturile de neâncredere.
              "Dar, nu am votat nimic", îi sunase tot drumul cu buss-ul în urechi.


                                                         *****

         Nu îşi găsise nimic de muncă, dar intră în somaj şi astfel se văzu ca avea o mulţime de timp liber cu care nu prea avea ce face.Mama lui îşi găsise ceva de muncă în alt oraş dar el nu voia să plece.  asta nu deoarece avea ceva de făcut acolo, dar avea condiţii foarte bune de cazare, deoarece o bătrânică îi propuse să ocupe o camera de a ei care avea intrarea separată, doar pentru  a conversa cu aceasta o jumătate de ora pe zi, când bătrânica îl invita să ia ceaiul împreună.
                 Exista un lucru despre care nu era lămurit, acela despre incidentele care se petreceau în jurul său.Era mai mult ca sigur că el era acela care le provoca, ştia şi motivul, dar...nu ştia mecanismul care era responsabil.Aşă că îşi pusese zeci de întrebări care rămaseră fără răspuns. Bănuia că starea sa de nervozitate era responsabilă, şi se întreba dacă ar putea controla aceasta.
               Mai trecuse pe  unde lucrase ultima oară şi văzu că totul era în regulă cu tipii de acolo, ceea ce îl făcu să fie descumpănit puţin, deoarece se aşteptase ca şi acei tipi să fie răniţi într-un fel sau altul.
             Citi de pe internet câteva săptămâni tot felul de articole şi cărţi care îi puteau lămuri asupra problemei sale. Se înscrise şi la blibiotecă pentru a avea acces la sectorul de carţi care ţineau de domeniul fantasticului, puterilor psihicului, paranormal. Găsi câteva cazuri ca al său,  a unor oameni care aveau abilităţi mai puţin comune, pe care şi le cultivau,   pentru a deveni din ce în ce mai mari .
             Făcuse câteva experienţe care îi  reuşiseră în totalitate, dar pentru asta trebuia să sacrifice pisica babei, apoi un caţel din vecini care lătra foarte tare şi se arăta că era destul de...zgomotos.
            Îşi cumpără şi un cobai pe care experimentase de câteva ori , până...îl omorâse.
            Rămase surprins, nu de rezultat , ci de faptul că se produse acest fapt, pe care nu ştia dacă trebuia să îl numească incident, eşec sau succes. Mai cumpără un şoarec care avuse aceiaţi soartă ca şi primul, numai că de astă dată, mult mai rapid, aşa că în final cumpără o duzină.
            La început îi parea rău pentru şoareci, dar se gândi că nu este nici o pierdere deoarece aceşti se îmulţeau destul de repede, iar rolul lor era acela de...a se face experienţe pe ei.
            Nu ştiu dacă toată lumea ar fi fost de acord cu raţionamentul lui, dar...mulţi sigur ar fi spus la fel.
            Devenise expert la ucisul de cobai, reuşea să o facă în mai puţin de două minute, dar asta îl epuiza destul de tare, aşa că trebuia să stea vreo zece minute pentru a reuşi să mai aibă un nou succes.
            După ce omorâse toată duzina, se gândi că era timpul să mai facă o pauză, aşa că timp de câteva zile citise şi...doar citise, deoarece căpătase o indigestie şi nu mânca aprope două zile. Curios, nu se simţe la fel ca altă când avuse  indigestie.
          Slăbise patru kg, deoarece nu băuse nici măcar apă, ci doar îşi udase buzele de vreo două ori.Şi tot răul spre bine, descoperi că atunci când era flămînd sau bolnav abilitatea sa creşte foarte tare, reuşind să omoare în câteva secunde toţi cobaii pe care abia îi primise de la "pet shop".
             Intrebarea pe care şi-o punea era dacă există vreo diferenţă între a ucide un cobai sau...un om!!!



                 














     

marți, 1 martie 2011

Capitolul 5 .Bulgaria

              Vacanţa a trecut la fel de repede ca şi celelale de până atunci, poate chiar mai repede ca unele dintre ele având în vedere şi  faptul că unele dintre ele erau destul de lungi, deoarece ...stătea prea mult timp singur şi se ştie că singurătatea pare mai lungă!
              După cum spusese şi Harry , Ron fusese şi el admis, chiar dacă luase aproape cea mai mică notă, având în vedere că doar trei persoane fusesera acceptate, dar, a treia nu fusese Hermione, deoarece aceasta considera că sunt lucruri mai importante de făcut, cum ar fi ...lupta pentru drepturile spiriduşilor.
              --Hai Ron să ne grăbim să nu întârziem din prima zi la Şcoală, chiar din prima zi .
              --Dar crezi ca are să ne lase tatăl meu să mergem pe jos sau cu mijloace de transport în comun împreună cu Încuiaţii, deşi sunt mai mult ca sigur că iar fi făcut o deosebită plăcere să călătorească împreună cu aceştia în trenul ăla care merge subteran, nu mai ştiu cum îi spune.
              --Metrou Ron, aşa se numeşte!
              După vreo două ore, cei doi cu ajutor primit din partea lui Arthur, băieţii  au ajuns în timp util la Minister , unde trebuia să se întâlnească cu Profesorul Îndrumător.
              Ajunseră fără probleme, de fapt fără nici un incident , duşi fiind cu un automobil din partea Ministerului, pus la dispoziţie însăşi de Ministru.
              Profesorul  în faţa căruia se opriseră băieţii era un vrăjitor destul de bătrân , arăta ca un vrăjitor oarecare, nu ieşea cu nimic în evidenţă, dar asta pe undeva era un lucru neobişnuit  pentru un Auror, având în vedere faptul că aceştia erau cei mai expuşi în luptele cu forţele Întunecate.             
          Acesta ca mai toţi vrăjitorii purta clasica pelerină, care de această dată era de o culoare bleu marin care contrasta un pic cu celelalte din jur, dar pe ansamblu dadea o nota de plăcut, dar totodată îi amintea de profesorul de Apărare împotriva Magiei Negre din anul al doilea , de profesorul Gilderoy Lockhart, care era un profesor care ar fi trebuit sa facă reclame la vreun produs decît să fie vrăjitor.
           Alături de ei apăruse încă un coleg, celălalt care fusese acceptat împreună cu ei, care era unul pe care   Harry nu îl mai văzuse niciodată

Capitolul 4. Vacanţa printre Încuiaţi



                                        

                 Examenul fusese destul de greu, dar şi plin de lucruri inedite.Nu era prea sigur daca îl plăcea pe noul său Profesor Coordonator, dar, nu avea ce face, trebuia să lucreze cu acesta, dacă dorea să ramână  la şcoală.
               Mereu cei din jurul său se purtaseră cu mănuşi, asta datorată faptului că fusese singura speranţă în distrugerea lui Cap De Mort, şi cei care îşi arătau adversiunea faţă de el erau doar cei din tabăra adversă. Asta dacă nu ar fi să luăm în considerare şi membrii familiei Dursley, care indiferent de ce parte a baricadei ar fi fost Harry, tot în acelaţi mod îl tratau, adică de parcă nu ar fiexistat.
               Dar acest lucru nu însemnă că el ar fi avut sentimente reciproce pentru aceştia, undeva în străfundul sufletului său îi înţelegea şi nu îi detesta în acelaţi mod.Unde mai pui şi faptul că vărul său, înainte de a pleca aratase, destul de greu întradevăr, că îi pasă de Harry, prin faptul că întrebase familia sa de ce acesta nu vine cu ei în noul loc în care aveau să se mute.
             Acum că tot scăpase de examenul de intrare la Scoala Aurorilor, Harry voia să se bucure de restul de vacanţă care îi rămase. Aşa că se duse de dimineaţă în camera lui Ron, care, de cînd Harry se mutase în Casa Cumplită, căpătase şi el camera sa, şi mai mult îl prindea noaptea pe la Harry, decât la Viziună.
            --Cred că ar trebui să îmi închiriez şi eu un loc al meu, sau să îmi cumpar o casă. acu` că am terminat scoala, spusese Ron cascând de îi trosniseră falcile, nu crezi Harry?
            -- Păi, ce aş putea spune, poţi ocupa orice cameră vrei tu, îţi repet pentru a zecea oară, şi nu văd pentru ce ai nevoie de o altă casă, căci mai ai încă de învaţat trei ani.
           --Pentru Marele Harry Potter poate că este mai sigur intrarea lui la Scoală, dar, nu acelaşi lucru aş putea spune şi despre mine, eu...
          --Ai trecut probele chiar mai bine decât m-aş fi aşteptat eu, ceea ce spune că...amândoi vom fi colegi. Asta dacă nu mai pui la socoteală ca Ministrul Magiei nu va permite să existe vreo umbra de suspiciune asupra justeţii rezultatelor testării.
          --Măcar dacă ne-ar putea ajuta prietenia cu el pentru  a intra la Scoală.Dacă ar  pune şi el un cuvânt, sau măcar să dea un decret care să schimbe duritatea examemelor, pentru...
         --Te auzi Ron, cum poţi să vorbeşti aşa ceva! Ştii că examenele sunt foarte grele deoarece pregătirea elevilor  presupune multe eforturi, dar şi calitaţi remarcabile din partea  aspiranţilor, dacă ar fi să-l citez pe Profesorul  Examinator.Profesoara McGonagall şi-a dat toată silinţa de a ne învaţa ce credea ea că ar putea să ne ajute.Nu ai vazut că nici ea, oricât de mult îşi doreşe să intrăm, nu ar încerca pentru nimic în lume să ne faciliteze într-un mod necinstit intrarea la Scoală.
         --Da, da, de parcă ai fi Hermione după cum vorbeşi.Nu fă aia Ron , nu copia, citeşte-ţi lecţia la Poţiuni, sterge-te la gură, nu-ţi pune bagheta în acel buzunar...etc!
         --Dacă o vezi aşa de ...mă rog, cum este. atunci de ce mai vorbeşti cu ea?Am absolvit cei şapte ani, fiecare îşi vede acum de o carieră, sau îşi caută un loc de muncă, deci, ai o mie de motive să nu mai ţii legătura cu ea dacă te tot deranjează cu remarcele ei.Nu-i aşa?
         --Dar am încă o mie de motive să o văd, clar? Acu`că m-ai supărat, ce ar fi să ieşi din cameră să mă schimb  şi să îmi mi vad de treburile mele?
            Harry îl cunoştea prea bine pe Ron pentru a şti că nu este supărat nici măcar cât negru sub unghie, dar ieşi totuşi din cameră, nu înainte de a îi spune lui ron că aveau o mică plimbare de făcut.

                                                                     **

         Harry, Ron, Hermione şi Ginny îmbrăcaţi în haine de Încuiaţi, străbăteau oraşul Londra, vorbind voioşi, de parcă nu aveau altceva mai bun de facut decât să se distreze.
         -- Hai Harry, spune-mi motivul pentru care ne-ai invitat în oraşul încuiaţilor, întrebă Ron. De ce nu pot să te cred când ai spus că ai venit doar să facem o plimbare care îţi reaminteşte despre prima parte a vieţii tale aici.
         --Ron, , nu uita că eu în fiecare an mă întorceam aici, chiar dacă nu îmi plăcea, aşa că acum parcă simt un gol, sau parcă nu sunt împlinit.Mereu mi-a plăcut să mă plimb singur prin oraş, poate pentru că nu prea aveam cu cine. Dar acum dacă sunt cu voi, vreau să revăd unele locuri care, nu spun că îmi sunt dragi, dar, aş dori să le vad.Londra mereu m-a fascinat, şi asta deoarece nu am reuşit să o cunosc prea bine, căci eu locuiam într-un sat, ceva mai departe.Aş vrea să mergem pe Aleea Diagon, la un cinema al Încuiaţilor...
         --La un ce...?, întrebă Ron cu ochii ţintă la Harry.Ce mai este şi acest "cineva"?
         --Cinema se spune, Ron! Este un ecran mare, care...
         --Ce e ăla ecran, întrebă Ron cu faţa lui caracteristică, pe care o făcea de fiecare dată când punea o întrebare despre al carui raspuns habar nu avea!
         --Este un fel de cearceaf mare de vreo câţiva zeci de metri pătraţi, pus în plan vertical, pe care se proiectează un fascicol de lumină, prin intermediul căruia se vede o înregistrare, la fel ca şi când ai intra în Pensiv, dar nu ai participa la accţiune, ci ai sta pe un scaun şi te-ai uita.Înţelegi?
         --Hm, un Pensiv Încuiat.Mi-ar place!
         -- Nu prea a fost sigur Harry că i-a plăcut lui Ron experienţa cu  cinema-ul, dar când i-a spus la ureche că ar trebui să se obişnuiască cu ideea, pentru că atunci  se va căsărori cu Hermione şi vor merge la socri în vizită, va trebui să...cunoască toate aceste detalii dacă nu voia să se facă de ruşine.De parcă Ron ar fi ştiut ce înseamnă ruşine!
         -- Parcă a văzut cum i se invârteau suruburile in capul lui Ron în următoarele cinci minute după ce îi şoptise la ureche.Zâmbetul care îi apăru pe faţă îi confirmă lui Harry că Ron nu era interesat de acea problemă şi că era mai interseant să îşi termine hamburgărul, căci era mai aproape de realitate decât....viitorul moment!
              După vreo două ore de plimbare prin aleeea Diagon, loc în care nu ar fi trebuit să stea prea mult, deoarece sute de oameni, nu sute, poate chiar toţi. îi strângeau mîinile lui Harry, ceea ce stârnise în primul minut un torent de replici din partea lui Ron, dar când oamenii nu puteau ajunge la Harry îl băteau pe umăr şi pe Ron, se parea că acest lucru nu îl mai deranjează pe acesta, deşi fetele pufniră de câteva ori, şi asta datorită lui Ron , care povestea la toţi care nu puteau fi în câmpul vizual a lui Harry ultimile evenimente la care participaseră.
            Harry la un moment dat, gândi că  ideea lui Ginny de a lua câte un strop de Polipoţiune pentru aşi schimba înfăţisarea şi de a se purtea plimba în voie, era destul de bună.
           --Vezi Ron care este preţul celebrităţii pe care trebuie să îl plăteşti, spuse Ginny, dar nu primi nici un răspuns de la acesta, deoarece era mai ocupat cu strângerile de mână decât  să fie atent la ce vorbesc prietenii săi în jurul său.
           --Harry, hai să Dispărem de aici că nu se mai poate cu noul nostru Ron.Este de necontrolat.Crezi că putem să o facem?Începem la trei...
           Harry resimţi senzaţia neplăcută de intrare printr+un tub, care era identică de fiecare dată când Dispărea.Încă nu reuşise să se obişnuiască cu acea senzaţie, în schimb putea înţelege ce simţea un peşte când era pescuit!
           În secunda imediat următoare se văzu într+un cartier liniştit de la marginea Londrei.Hermione fusese cea care coordonase Dispariţia Îngemanată.
            --Unde ne-ai dus Hermione, întrebă ca de fiecare dată curiosul grupului.Mi se pare cam prea liniştit!
            --Cred că îl priveşte mai mult pe Harry unde am ajuns.Sper să nu te superi Harry, dar...la această casă locuiesc rudele tale, fam. Dursley!

                                                       ***
           

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Capitolul 3. Noutăţi

       Era ziua lui de naştere, dar asta nu-l împiedicase să se trezească destul de târziu şi să rămănă întins în pat ca şi cum nu ar fi avut nimic important de făcut sau poate chiar nimic.  Chiar avea motive să o facă, deoarece NU avea ceva important de făcut , deoarece  totul era O.K.!
            Închise din nou ochii încercând să îşi aducă aminte ce se întâmplase cu un an înainte, chir ziua când implinise vârsta de 17 ani. revazu totul cu exactitate,de parcă trăia acele momente, nu DOAR şi le amintea!
            --Wake up lazy boy, ! Să nu crezi că dacă sunt la muncă am uitat că astazi este ziua ta, auzi glasul mamei sale din camera vecină.Trezeşte-te să vezi ce cadou ţi-am facut, lazy boy !
           Îşi imaginase pentru o clipa ca mama sa era cea care l+a trezit, de parca toata viata sa  ar fi fost băiatul mamei sale, iar el ar fi un copil normal care işi trăia viaţa intr+o familie cu cei doi părinţi.
          Dar lucrurile nu stăteau deloc aşa cum iş i imaginase pentru un moment! Avuse grijă cineva să il facă să nu aibă parte de dragostea mamei lui, dar....trecuse peste acesteaşi deja se obişnuise cu ideea!
          Dragostea de mama fusese oarecum compensată ce afecţiunea celorlaţi din jurul sau, de doamna Molly, care de atâtea ori îi demonstrase că face parte din familie, dar şi ceilalţi prieteni ai parinţilor sai, ii demonstraseră că era important pentru ei.
         ..............................
--sărbătoreste ziua cu Ron şi fetele
--merge la examen
--proba ppractica partial
--profesorul care il supravegheaza permanent
--testari in alte tari

   cap 4.....Creaturi noi
--cunoaste ielele in arealul lor
--Cunoaste si cativa elevi
--Bulgaria
cap 5...Incuiatul(baiatul)
--familie normala
--mama care avea carti
--majordomul Non
--introduceare in lumea magica
cap 6...lumea apelor
--creaturi marine
--Prizonierul lor
--habitatul lor
Cap 6 Paris,
--Varcolaci
--El trato cu ei
--Dusmani nedeclarati
--Cineva plateste si il pandeste din umbra
cap 7  Muntii si oamenii muntilor
cap 8 Romania si dragonii
--Seful dragonilor
cap 8 In lumea incuiatilor
--Varul lui
--Batai
--Dudlei cel cu..bagheta
--dudlei a vazut..Dementorii
--Dudlei cel Ciudat
 9.Amenintarea il ajunge si la incuiati
Studiaza Oamenii Furnica
--Viata lor
--Organizare
--Sperante
--Problemele lor
10.Albania...
...si Incuiatii pot devni vrajitori

duminică, 19 decembrie 2010

capitolul 2 "Examenul "


              Maşinele puse la  dispoziţie de Ministrul Magiei Kingsley nu erau aşa cum spusese Ginny de-ale Încuiaţilor fapt pe care Harry îl bănuise de la început, bineştiut faptul că Ginny era destul de...glumeţă în ultimile săptămâni, datorită faptului că scăpase de stresul razboiului, sau poate pentru că în taină, hotarâse împreumă cu Harry să se logodească, nu mai înainte de a termina scoala, adică peste un an.
             Îi spusese şi lui Hermione, dar lui Ron nu îi pomeniseră nimic, şi asta deoarece Ron era destul de morocanos când era vorba despre sora lui, aşa că doar amânaseră momentul adevărului.
            Harry nu simţea că a greşit deloc faţă de Ron fiindcă nu îi spuse, asta deoarece era vorba despre viaţa lui sentimentală. şi...voia să fie discret.
            Deşi Hermione se înscrise la Cursurile Superioare pentru Perfecţi, care era o prelungire a Şcolii cu încă un an, timp în care avea să se decidă ce avea de facut ]n continuare, deoarece amânase aş alege cariera datorită întreruperii ultimului an, timp în care fusese alături de Ron şi Harry în căutarea Horcruxurilor, aşa că lasase temele, cât şi ideea unui cariere pe altădată.
           Cursurile o puteau ajuta pe cel care le absolvea să fie profesor înlocuitor la Hogwarts, dar pentru aceasta trebuia ca elevul candidat să fi fost Perfect, lucru care era destul de greu, deoarece în fiecare an absolveau doar căte 8 Perfecţi, câte un băiat şi o fată de la fiecare Casă, Cercetaţi, Ochi-de Soim, Astropufi şi Viperini, dar având în vedere că ea fusese  Perfect, dar...în anul  şase.
           Nu credea că cineva care era Perfect avea să mai piardă un an pentru a se înscrie la Concurs, şi chiar dacă ar fi facut+o, nu oare era ea cea mai bună eleva din cel puţin ultimii şapte ani care absolviseră la Hogwarts? Şi când se speriase ea de un examen, chiar dacă acesta avea şi proba practică?
           Ideea îi venise cu câteva zile mai înainte, când citise o  reclamă, şi apoi mai ştia că aceasta ar fi fost cariera în care ar fi fost bine să se pregătească, deoarece  era cea mai mare iubitoare de cunoştinţe pe care o văzusera în ultimii ani profesorii, acest lucru îl spusese de cel puţin trei ori Sefa Casei Cercetaşilor McGonagall, care o laudase pentru memoria ei fantastică.
          Chiar Luna şi Flitwick Şeful Casei Ochi-de-Soim se mirase cum de nu fusese aleasă de Jobenul Magic să fie în casa lor, deaorece acolo erau sortaţi cei mai înteligenţi, care-şi dedicau viaţa studiului. Îşi aminti că şi Jobenul voise să o trimita la Ochi-de-Soim, dar...ea considerase din cele ce  citise că face parte din Casa Cercetaţilor, şi...fusese repartizată acolo!
          Cred că Jobenul ţinea seama şi de alegerea celui pe care îl testa, adică el îi sonda mintea, îi vedea acţiunuile, faptele pe care le facuse în viaţa încă tânară a celui testat, apoi îl repartiza acolo unde trebuia.
          Cu Harry însă se întâmplase altfel, el deoarece avea o parte din sufletul lui Cap-de-Mort în el, Jobenul îi spusese că îl poate repartiza la Viperini, căci, "minte destulă, curaj berechet, talent din plin, ...şi o dorinţă arzatoare de a arata tot ce poti...Unde să te trimit?
          Faptul că Harry spusese "Doamne, nu la Viperini", jobenul îl selectase unde dorise...Harry. Astfel s-a întâmplat şi cu Hermione, ea ştiind că avea să fie la Cercetaşi, şi-a ales, de fapt singură unde avea să fie!!!!
         --Unde trebuie să mergi Hermione, ăntreba Ron pe aceasta, care ca de obiecei deschise deja un manual, chiţăind ca de obicei când era înaintea unui examen.Şi poate ai putea să laşi cartea aia. căci dacă nu ai observat, suntem deja îm maşina care in 15 minute ne va duce în faţa Ministerului. Crezi oare că mai poţi învăţa ceva,dacă nu ai facut+o în untimul an, turnă Rom gaz pe foc, facându+i totodată semn cu ochiul lui Hary, care statea lângă el pe bncheta din spate,alături de Ginny şi Hermione.
         --D, ai dreptate Ron, spuse Hermione cu o grimasă care o îmbatrânea cu cel puţin trei ani.Poate ca nu ar fi trebuit să accept să merg la examen, şi ar trebui să repet ultimul an la Hogwarts. De ce am acceptat eu oare?!?!
         --Din acelaşi motiv pentru care am acceptat şi noi Hermione, spusese Ron încercînd, de data aceasta să o încurajeze.Pentru că am absolvit Şcoala, şi după Şcoală ai trei posibilităţi: te angajezi, dai mai departe sau stai acasă şi ai grijă de vreo mătusă Muriel...
 --Să ştii că te-am auzit Ronald, spuse mama lui Ron.Şi nu vorbi aşa despre mătusă mea!
         --Dar ce am spus mamă, a fost ceva rău? Doar ştii că mi-a spus că m-a scos din testament şi pe mine şi pe George...chiar şi pe Fred care a fost....
         --Nu vorbi nimic despre fratele tău care....nu mai este, spuse de această dată Arthur, care se uită urât la Ron.
        --Tată. doar spuneam că Muriel este puţin...aşa cum ştii şi tu.Puţin dusă! Nu vreau să stau acasă şi să mă cheme pe la ea, asta încercam să îi explic lui Hermione!
        --Gata copii, am ajuns la Minister.Să coborâm!
            Nu au avut bagaje, aşa că le-a fost foarte uşor să coboare toţi din maşină, chiar şi Hagrid care nu putea intra într+o maşină obişnuită...nemodificată prin magie.Fiecare îşi încheia roba, deoarece nu aveau motive să îmbrace haine Încuiate pentru că maşina nu îi duse prea departe.Nu prea ştia de ce nu folosise Polen zvrr
care pus în semineu îi ajuta să ajungă foarte rapid la destinaţie, asta cu condiţia ca ambele locaţii să fie conectate la Reţeaua Zvrr .
         Accesul la Ministerul Magiei se făcea prim mai multe moduri, ultimul pe care îl folosiseră şi ei când intrase cu mai puţin de un an înainte, pentru a lua medalionul lui Cap+de+Mort, pe care acesta îl transformase în horcrux, iar a doua metodă, pe care o folosise prima dată cu Arthur Weasley când venise la audierea sa, cu doar doi ani mai înainte, dar şi când fuseseră cu Hermion, Ron, Luna, Ginny şi Neville în Misiunea de Salvare a lui Sirius.
           Domnul Weasley folosise cabina telefonică, deoarece el nu avea fise pentru accesul la toalete şi refuzase politicos când i se oferise ocazia. Îi amintea, parcă prea mult despre perioadă de tristă amintire când Lordul stâpânea din umbră Ministerul, iar toţi cei care erau îmbataţi de putere, o arătaseră în diferite feluri, care mai de care mai periculoase pentru ceilalţi vrajitori, ce nu aveau Sânge Pur .

                                                                 *****
     
            Ministerul Magiei nu mai arăta ca ultima oară când fusese acolo, când intrase cu Ron si Hermione
pentru a găsi horcruxul pe care  Dolores Umbridge îl confiscase de la Mundungus,  drept  mită pentru...comercializarea obiectelor procurate de acesta. Atunci statuia centrală reprezenta la bază un grup mare de oameni care   ţineau în spatele lor un grup de vrăjitori şi îşi reaminti vorbele Hermionei care spusese că  reprezintă lumea nonmagică care erau acolo unde ar considera unii că le este locul.
           Acum lucrurile păreau a reveni la normal, cel puţin statuia era aceiaşi, alianţa dintre spiriduşi,   goblini şi vrăjitori. pe care o animase Dumbledore la sfârşitul anulul cinci, când Harry lupatse cu Cap-de-Mort chiar în acel antreu.      
            -- Bună Harry, bună Harry, auzi acesta peste tot în jurul sau.  Câteva persoane chiar îi strânseră mâinile afişând o bucurie sincera pe faţă. Într-un minut se strânse deja în jurul sau mai toţi oamenii care până atunci păreau grăbiţi a intra mai rapid în lifturile care îi distribuia pe fiecare la treaba lor.
            --Să trăieşi o viaţă lungă şi plina de bucurii, îi spuse un tip înpozant care il ţinea de mână pe harry, parcă nelăsându-i si pe altii .
            --Mulţumin oameni buni, dar Harry are o întrevedere pe care trebuie să o respecte.sunteţi buni  să ne lasaţi să trecem, spusese Arthur încercând să dea oamenii la o parte din calea lor.
            --Cred că ne lipseşte Luna, ea ar şti cum să facă această gloată să ne facă loc."Uitaţi o Grozăvie Straşnică!", ar fi spus ea, spuse râzând Ron lui Harry care abia reuşise, după vreo două minute să vadă drumul liber în calea lui.
           --Dacă vei candida vreodată ca Ministru al Magiei, să ştii că te voi susţine! se auzi un glas de femeie în mulţime, apoi alte cateva voci care aprobaseră.
           --Asta în cazul în care nu ai altceva mai bun de făcut, adăugă Hermione, hm, auzi, Harry Ministru.Cred că nici un on întreg la cap nu l-ar alege!
            --Eu, da, spuse Ron, l-aş alege dacă Harry...
              Harry îi aruncă o privire care îi spunea clar că nu va mai primi nici un cadou de Crăciun de la el, dacă ar continua discuţia!
            --Păi, spuse Arthur, cred că l-aş alege, asta doar dacă ar candida singur sau...nu ar candida Kingsley. Şi dacă tot veni vorba, să ştii că trebuie să trecem pe la el la birou astăzi, după examen!

                                          .................................

capitolui 1 "Home, sweet home"!

      Camera era destul de întunecată, poate datorită faptului că erau încă trase jaluzelele, sau poate că aşa era ea de obicei. Nimeni nu spusese vreodată că acea casa, Casa Cumplita nr. 12 ar fi fost una dintre acele case normale, bine aerisite şi luminoasă, ca alte case, sau ca cea de pe Aleea Boschetelor numarul 4.
 

    Şi nici nu avea cum să fie, şi asta dotorită fapului că nu era o casă normală ca oricare alta, ci      una...             specială,  care aparţinuse unor vrăjitori, ce timp de generaţii se consideraseră mai presus de ceilalţi din jurul lor, mai speciali, şi asta în primul rând faptului că se puteau lăuda cu un sânge pur, adică toţi înaintaşilor fuseseră doar vrajitori din tată-n fiu, nu ca altii care deveneau vrajitori peste noapte, când primeau scrisoarea de la Hogwarts  Scoala de Magie, Farmece şi Vrajitorii, înainte de a împlini vârta de 11 ani. Şi cum timp de câteva secole în acea casă fuseseră doar vrajitori, şi nu din orice Casă, ci doar de la Viperini, era şi normal să  arate, poate chiar mai ciudat chiar decât în alte case de vrajitori, fie ei şi Viperini.       La prima vedere în încăperea în care se vedea că patul nu era făcut şi că cineva dormea sub cele două cearceafuri, nu părea să arate la fel de ciudat ca în restul casei, poate datorită faptului că cineva îşi dăduse osteneala să scoată din cameră tot ce parea mai straniu, sau poate că pur şi simpu nu erau prea multe lucruri .    Dacă cineva ar fi intrat în acea cameră. sunt sigur că privirea i-ar fi fost atrasă de imaginile tip poster care se aflau lipite pe pereţi, imagini care reprezentau câteva motociclete Încuiate, dar şi fotografii cu fete, deasemenea încuiate, cât si mai multe stindarde ale Cercetaşilor,  deşi...toată casa purta amprenta Viperinilor.
           Cel ce dormea pe pat, se foi puţin, iar cearceaful îi descoperi capul. Acesta arăta a fi a unui tânar  adolescent care arăta ca oricare alt tânăr, excepţiie facând doar cicatricea  în formă de fulger care îi brăzda fruntea. Tânarul, ce nu parea a avea mai mult de 20 de ani, în ciuda faptului că nu era bărbierit de vreo săptămână, părea să aiba un somn liniştit, deşi se mişca din cinci în cinci minute.
         Cele câteva robe şi articole de îmbracăminte care se aflau aruncate dezordonat pe un scaun, contrastau , parcă cu ordinea din jur, dar poate asta se datora acelui animaluţ ciudat care arata ca o minge cât un pumn, dar care era perfect sferic şi pufos,  ce tocmai rodea colţul unui unui ziar, de parcă se săturase să...îl citească, sau poate că pur şi simplu îi era foame!
         Ziarul care zăcea pe jos şi care se desfăcuse, arăta cateva imagini care...se mişcau, de parcă cei care erau fotografiaţi se plimbau printr-o cameră, ieşind din fereastra prin care se putea vedea ce se întâmpla în grupul acele de oameni.
         Până şi oamenii din imagine erau destul de ciudaţi, erau îmbracaţi în robe negre şi verzi care le ajungeau până la glezne, şi. unii din ei agitau niste baghete subţiri din lemn, niste baghete ca de dirijori, pe care e fluturau, parcă dorind a da mai multă greutate vorbelor pe care POATE că şi le spuneau!
         Tânărul care dormea, se ridică în capul oaselor, cascând cu poftă, apoi se şterse cu mana la ochi, după care işi căută ochelerii pe care şi-i aşeza pe nas, încercând să pescuiască un tricou pe care să si-l pună pe el.
         --Nu Arnold, ţi-am mai spus de atâtea ori să nu îmi mai răstorni lucrurile şi să îmi manânci ziarele, căci...te voi lasa în cuşcă toată noaptea!
         Uşa se deschise şi o fată cu părul ca focul, draguţă, intră în camera cu o tavă pe care se afla câteva felii de pâine prajită şi o farfurie cu ouă ochiuri.
         --Bună dimineaţa Harry, cina e servită!
        Harry, căci el era adolescentul care abia se trezise, işi luă tava cu micul dejun, o puse alături pe scaun, nu înainte de a da jos hainele care mai zăceau, şi pe care nu reuşise încă să le dea jos Pigmeul Pufos pe nume Arnold.
      --Ginny ţi-am spus că nu manânc înainte de a merge la baie.şi de am ma spala, spusese Harry care statea încă nehotărit pe amrgine patului.
      --Harry, trebuie să te grabeşti caci într-un moment apare ron şi trebuie să fiţi peste 2 ore la Concursul pentru Aurori. cred că ron nu a dormit toată noatea de emoţie.
      --Da, ştiu eu cât de emoţionat este Ron, pun pariu că a dormit toată noaptea neântors.Acu` nu mai are de ce să fie stresat, ca doar...totul este O.K.!
      --Cine vorbeşte despre Ron aici, întrebă tipul înalt şi deşirat care intră în acel moment în cameră.Credeţi că puteţi să mă bârfiţi dacă nu sunt de faţă aşa este Harry? Şi eu care credeam că prietenii nu se vorbesc pe la spate!
       --Da, aşa este Ron, dar tu..nu îmi eşti prieten, îmi eşti...
       --Ba da, ştiu ce vrei să spui, dar....mai aşteaptă până atunci, mai este...timp!
       --Da, ştii? şi eu care voiam să spun cev, despre ce sti, nu despre ce vei fi!
       --Băieţi, lăsaţi jocurile de cuvinte şi Harry nu uită că tu nici măcar nu te-ai îmbracat, nu te-ai spălat, iar Ron, este deja înaintea ta cu o oră!
        --Acum, dar ieşi, te rog din cameră că sunt dezbracat!
            Ginny, îi aruncă o privire dulce, dar ieşi afară fară a ezita nici un moment.
         --Uau, ai reuşi să imbânzeşti scorpia! nu stiu cum ai reuşit!

         --Să ştii că, deşi am ieşit din cameră, încă aud destul de bine ce spui, Ron, strigă Ginny, care deschise uşa încă o dată! Vrei să mergi la examen...cu vreo frumoasă urmă pe faţă? Să ştii, că Harry m-a învăţat un blestem nou ieri!
         --Da, da, ştiu ce te-a învaţat Harry ieri!
         -- Ron, nu fi nesimţit!
         --Dar ce am spus? intrebă acesta uitîndu-se la fata...roşcată, cu parul cârlionţat care tocmai intrase în cameră pe lângă Ginny.
         --Bună Hermione, dar...se poate? vreau să mă schimb!
         --Bine, Harry, tocmai ieşeam.Scuze!
            Harry se schimbă într-um moment, timp în care Ron frunzari Profetul zilei, nu că l-ar fi interesat, ci poate pur şi simplu pentru că voia să vadă dacă mai scriu prostiile pe care lumea vrăjitorilor erau obligaţi să le citească, deoarece nu voiau să recunoască faptul că, vrăjitorul cel mai întunecat care trăise în ultimii o sută de ani, sau poate în ultimii două sute, a revenit. Dar asta era deja trecut, Harry fiind cel care l-a ajutat să dispară pentru todeauna.
          --Hmm, văd că Profetul nu mai scrie minciuni despre tine, parcă nu m-am obişnuit cu ideea că nu mai esti cel pe care dădeau vina pentru multe prostii de-ale lor. De parcă tu erai vinovat că Scrimgeor nu a vrut sa-l creadă pe Dumbledore, care cred că s-a molipsit de la Cornelius Fudge, căci numai ăla era destul de greu de cap să nu accepte.
         --Nu e aşa cum spui tu Ron, ei nu voiau să accepte că s-a întors Cap-de-Mort, deoarece ar fi vut multe de pierdut, după cum s+a şi văzut, dar asta este o problemă care a fost rezolvată. Totul este all right aşa că nu trebuie să ne facem probleme despre ce a fost,  căci deja este de domeniul trecutului.
         --Da, dar se vorbeşte despre un trecut care a lăsat urme adânci, chiar şi în familia mea, şi...încă nu am trecut peste asta. Cred că dacă aş afla că ar avea familia Cap-de-Mort, aş încerca să îi trimit pe lumea cealaltă cum a făcut şi el cu Fred, să nu mai vorbim de Lupin, Sirius, Tonks şi alte cinci zeci de persoane care au murit mai puţin de o lună în urmă.Dacă nu ar fi fost vorba de reabilitarea nostră, cred că nu aş mai merge astăzi să dau examen.
          --Te inţeleg perfect Ron, şi îţi dau dreptate până la ultimul cuvânt. Ştii că toţi au murit pentru o cauză nobilă,TOCMAI pentru ca noi să trăim fără frica zilei de mâine, şi doresc ca acest sacrifiiciu să nu fi fost zadarnic. Aşa că dacă nu vrei, nu veni astăzi să dai examen, îţi respect decizia, dar viaţe trebuie să meargă mai departe, aşa ar fi spus şi Dumbledore, dacă ar fi fost încă în viaţă.
         --Voi merge astăzi doar pentru că vei fi şi tu acolo, nu pentru că asta este meseria pe care aş dori să o fac.Dar dacă aia mai au prejudecăţi legate de tine şi te pică, eu nu voi continua fară tine!
         --Vom vedea ce va fi, nimeni nu spune că examenul este dintre cele mai uşoare, chiar înclin să cred că va fi cel mai greu comparativ cu cele pe care le-am avut noi pâna acum.Şi suntem norocoşi că au considerat că datorită celor întâmplate, noi am absolvit anul, deşi nu am fost la nici un curs.

        --Există cazuri speciale, în care un elev poate să îşi continue cariera ca şi cum ar fi absolvit, dacă ar fi să o citez pe Hermione, care ştia acest lucru chiar după o oră după ce tu l-ai eliminat pe Cap-de-mort. Fata asta este o...minune de fată, spusese Ron uitându+se spre uşă, de parcă s-ar fi temut să nu intre Hermione să îl audă cele spuse. Cred că meritam şi noi asta după cele petrecute, că nu din cauza noastră sau că aşa am dorit noi, nu am putut merge la şcoală anul acesta. Mă crezi că niciodată nu m+am gândit la ce aş face după ce aveam să scap de Cap-de-Mort?
      --Eu, da, m-am gândit, dar acu` hai să mergem să manânc ceva că...suntem în întârziere!
          Nu au putut scăpa de fete cum aveau de gând de la început, ba mai mult au venit şi părinţii lui Ron, nu doar ei ci şi Hagrid, care parea mai mare şi mai împunător ca niciodată, de parcă evenimentele trecute l-au făcut să nu mai mănânce deloc, iar după trecerea lor cred că pusese vreo 20-30 de kg. Nu-l mai văzuseră de o lună, timp în care îl învătase pe fratele lui mai mic Grawp uriaşul de doar 5,5 metri, care avea o plăcere deosebită de a smulge copacii din rădacină, să  înveţe engleza, şi de a se comporta civilizat, mai degrabă, cred că ar fi trebuit să îl dreseze, nu să îl înveţe.
          Hagrid era un vrăjitor înalt de vreo 2 m 50, ce cântărea aproximativ un sfert de chintal, era hibrid,  adică mama sa era  o femelă de uriaş, care îl părăsise când îl născuse, deoarece era prea mic în viziunea ei. Aşa că Hagrid fiind crescut doar de tată, se integrase ca un vrajitor si  fusese elev la Hogwarts dar doar timp de trei ani, deoarece fusese exmatriculat din cauza lui Tom Cruplund, cel care mai târziu avea să fie numit Lordul Cap-de-Mort.
         Când Harry demonstrase prin distrugerea jurnaluilui lui Cruplund că acesta era vinovat de deschiderea Camerei Secretelor, Hagrid fusese reabilitat şi numit prfesor pentru Grija animalelor magice, curs pe care il frecventaseră şi Ron, Harry şi Hermione până in anul 6 când renunţaseră, deoarece li se părea că Hagrid avea o părere diferită de a lor în ceea ce priveşte frumuseţea anumitor animale.
          Pe de altă parte, părinţii lui Ron şi ai lui Ginny erau doi vrajitori normali, ea micuţă şi bondoacă, el slabuţ, cu părul rar şi roşcat ca toată familia lor. Doamna Weasley era casnică, dar ca toţi membrii ei făcuse parte din Ordinul Pheonix, care acum nu mai era, deoarece nu mai era nevoie.Ordinul avea rolul de a lupta împotriva Devoratorilor Morţii, grupul celor care erau în jurul lui Cap-de-Mort, dar care după evenimentele ce se terminaseră cu o lună în urmă fusese desfiinţat, deoarece toţi componenţii lor au fost închişi la Azkaban, închisoarea vrăjitorilor din Marea Britaniei, închisoare cîndva pazită de Dementori.
         Dementorii nişte creaturi odioase care se hrăneau cu fericirea celor din jur, şi care se aliaseră cu Cap-de-Mort, motiv pentru care se renunţaseră la serviciile lor.

         Pe de altă parte Arthur Weasley fusese ales în ultimul an sef al unui  departament numit Oficiul de Detectare şi Confiscare de Vraji defensive şi obiecte Protectoare False, din Ministerul Magiei, dar  nu era prea bine vazut, deoarece avea înclinări proîncuiate adică îi placea mai toate lucrurile care erau făcute de lumea nonmagică.
        Harry fiind o persoană care locuise într-o fanilie de oameni normali, non vrăjitori, ştia totul despre ei, şi poate de aceia era foarte apreciat de domnul Weasley, asta într-o oarecare măsură, deoarece toţi din Ordinul Pheonix aveau datoria şi chiar obligaţia de a-l apăra pe Harry chiar cu preţul vieţii lor, deoarece, după cum s-a dovedit, Harry era factorul cel mai important în distrugerea Lordului Întunecat.
      --Bună Harry spuse Arthur, puteţi să mergeţi cu mine până la Minister căci eu merg tot acolo,aşa că am dat o fugă pâna aici la tine. că doar era în drum.
      --Tată, caută o scuză mai bună decât asta, căci este tare slabă, spusese Ginny care se uita la tatal ei stringând din buze, gest care o făcea să semene şi mai mult cu Molly, mama sa, recunoaşte că te-a trimis în mod special Kingsley Shacklebolt să il aduci întreg, pardon cu maşinile speciale ale Ministerului, nu pentru că ar fi un pericol, ci doar ca pe un favor!
     --Hm, se poate spune şi asta, dar să recunostem că, dacă se poate, se poate!
     --Am auzit, continuă Ginny,că Ministrul a dispus să se aducă pentru Minister căteva maşini Încuiate .Oare, nu crezi că ar putea să ni le pună la dispoziţie, că deja Hermione şi-a luat Permisul Incuiat
auto, şi aş vrea să văd cum se descurcă.
       --Hm, da, da, întrebă Arthur căruia dintr-o dată îi apăru un zîmbet larg pe faţă, dar...de unde ai auzit tu asta, spuse el, uitându-se deja suspicios la Ginny!
      -- Hermione mi-a spus tată, spuse dezinvolt fata sa. Cica, apoi coborâ uşor vocea de parcă ar fi vrut să audă doar tatăl ei, i-a spus Kingsley, să îţi spună ţie, ştiind că preferi o maşină Încuiată!
         Toţi se uitau la Ginny, mai puţin Molly care fără a se uita la nici unul dintre ei spuse.
      --De ce nu-l laşi în pace Ginny? vrei să îi dai bataie de cap pentru următoarece trei ore? ştii că nu are voie să facă colecţii, sau să aibă de a face cu lucruri care aparţin Încuiaţilor!!!

        Discuţia ar mai fi continuat încă o oră, dacă doamna Weasley nu le-ar fi amintit că aveau  destulă treabă.

vineri, 10 decembrie 2010

NOTA INTODUCTIVA

      Acest roman este o continuare a ceea ce a început L.K. Rowling, dar nu a avut curajul de a termina.Creaţia este proprie, este ca o continuare aşa cum am văzut-o eu în mintea mea, nu are nimic de a face cu autoarea, sunt acelasi personaje, mai apar şi altele pe parcurs, şi îmi propun să scriu săptămânal câte un capitol.
    Nu pot spune că sunt fan Harry Potter, dar cele 7 volume le-am citit de vreo 40-50 de ori, de câte ori mă plictiseam, poate volumul 7 să îl fi citit DOAR de 6-7 ori, iar primul, de peste 10 ori
   Am deja conturate în acest volum 15 capitole, la care voi mai adauga şi altele dacă voi considera că trebuie!
   Nu cred că va fi citit de careva, dar voi încerca...iar dacă autoarea va afla, înseamnă că...treaba a fost bună!